Timp de 12 luni de zile, echipele de jurnaliști comunitari sibieni alcătuite din 100 de elevi de la Liceul Onisifor Ghibu Sibiu și Colegiul Economic Andrei Bârseanu din Brașov au avut ocazia să învețe cum să realizeze materiale jurnalistice, să participe la ateliere în cadrul cărora au învățat prin metoda învățării experiențiale cum să realizeze materiale pentru radio, cum să lucreze cu alți tineri din comunitate la rândul lor, au făcut cercetare și au realizat zilnic materiale radio despre proiectele cu impact în comunitate și au avut astfel ocazia să se dezvolte personal, să învețe lucruri despre ei și alții, să descopere ce le place, să înțeleagă cât de important este să fie cetățeni implicați, să comunice mai ușor, să lucreze în echipă, să rezolve situații neprevăzute, abilități foarte utile în viață. Mai mult, pe măsura ce vor intra în contact cu organizații și voluntari despre care se vor documenta și cu care vor realiza materiale, tinerii din echipa Radio DeVis vor vedea de la firul ierbii cum schimbările mari din comunitate încep cu pași mici și vor fi suficient de motivați să producă ei înșiși schimbări și să îi inspire și pe alții să o facă.

Jurnaliștii comunitari au realizat 120 de pastile la radio și au scris peste 200 de articole pe blogul Radio Devis, iar datorita finantarii Google AdGrants ne-au ascultat peste 110 000 de tineri cat timp a rulat radio-ul.

După cele 12 luni, studioul de radio se va muta la o unitate de învățământ din Bucureștu unde își va continua activitatea.

Claudia Oprescu, Președintele organizației Devision și managerul de proiect a declarat: Suntem foarte bucuroși că am obținut această finanțare din partea Fondului pentru Inovare Civică întrucât ne dorim de foarte mult timp să implementăm un astfel de proiect. Suntem siguri că acest instrument de educare și conștientizare în spiritul implicării civice va produce rezultatele scontate întrucât le oferă tinerilor ocazia să învețe experimentând o metodă nonformală foarte atractivă și interactivă.

Radio DeVis

radio-studio-1315232

Singurul radio comunitar din România unde jurnaliștii sunt elevi de gimnaziu, liceu sau studenți, al cărui scop este să îi ajute pe tineri să-și dezvolte soft skills și să îi inspire pe cei din jur să devină cetățeni activi.

Ne-am propus să îi ajutăm pe tinerii din echipa Radio DeVis să experimenteze ce înseamnă jurnalismul și să vadă cum schimbările mari din comunitate pornesc de la firul ierbii și astfel sperăm că vor fi ei înșiși suficient de motivați să producă schimbări și să îi inspire și pe alții să o facă.

Intra pe Radio DeVis pentru mai multe informații.