Vineri, 10 Octombrie 2014 16:43

Despre proiect

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Erasmus+ își propune să încurajeze dezvoltarea competențelor și a capacității de inserție profesională și să ofere noi oportunități de educație, formare și stagii pentru tineri. Programul se va derula pe o perioadă de șapte ani și va beneficia de un buget total de 14,7 miliarde de euro. Această cifră este cu 40% mai mare decât actualul nivel al cheltuielilor și reflectă angajamentul UE de a investi în aceste domenii.

 

Erasmus+ va oferi unui număr de peste 4 milioane de europeni posibilitatea de a studia, de a se forma, de a câștiga experiență profesională și de a participa la programe de voluntariat în străinătate.

Erasmus+ va finanța parteneriate transnaționale între organizații și instituții de învățământ, formare și tineret, cu scopul de a stimula cooperarea și de a construi o punte între mediul educațional și cel profesional, care să faciliteze acoperirea deficitului de competențe cu care ne confruntăm astăzi în Europa.

De asemenea, va susține eforturile de modernizare a sistemelor de învățământ, formare profesională și tineret depuse la nivel național. În domeniul sportului, programul va finanța activități accesibile publicului larg și proiecte transfrontaliere destinate în special combaterii trucării meciurilor, dopajului, violenței și rasismului.

Erasmus+ reunește șapte programe ale UE în domeniul educației, formării și tineretului și va susține, pentru prima dată, sportul. Fiind un program integrat, Erasmus+ oferă mai multe posibilități de cooperare între sectoarele educației formării ,tineretului  și sportului . Totodată, propune condiții de participare și de finanțare simplificate față de programele precedente.

Citit 1121 ori
Mai multe din această categorie: Communicate your actions, PR your impact »

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Radio DeVis

radio-studio-1315232

Singurul radio comunitar din România unde jurnaliștii sunt elevi de gimnaziu, liceu sau studenți, al cărui scop este să îi ajute pe tineri să-și dezvolte soft skills și să îi inspire pe cei din jur să devină cetățeni activi.

Ne-am propus să îi ajutăm pe tinerii din echipa Radio DeVis să experimenteze ce înseamnă jurnalismul și să vadă cum schimbările mari din comunitate pornesc de la firul ierbii și astfel sperăm că vor fi ei înșiși suficient de motivați să producă schimbări și să îi inspire și pe alții să o facă.

Intra pe Radio DeVis pentru mai multe informații.